Impresii critice despre artistul Petru Leahu

The Tree of Life (see image "tree of life-gospel book" art work by Petru Leahu) is an eternal image that contrasts acutely with our 'time poor' life styles. It encompasses a threefold perspective and draws on imagery going back millennia, crossing all cultures and religions. It is an image that reflects our holistic yearnings for completeness 'of the threefold structure of the cosmos, often expressed in the image of a tree.

The Tree of Life … penetrates the three zones of heaven, earth, and underworld, its branches penetrating the celestial world and its roots descending into the abyss’ (Cook, 1972: 8).

The Tree of Life unites underworld, earth, and heaven in one, the id, ego, and super-ego. 31 Roots reach deep exploring a world that reaches our elemental being. Branches spread in every direction from a central supporting trunk. The celestial realm beyond the tree is ‘timeless’ space.

In an age attuned to urban living there is hardly time for awareness of space or time; this possibility is even actively avoided. ‘Time and space have become luxuries or, for the many who have become unaccustomed to them, new and surprising burdens’ (Burnside,2013: 23 ). This leaves as at risk of losing any sense of ‘I-Thou relation’ (Buber,1955, 1966) with fellow humans or our ecology.

Ph D work chapter 9 (Ending at the beginning), Hugh Jenkins, psychotherapist, registered with the United Kingdom Council for Psychotherapy, also a member of the Institute of Family Therapy, London, and of the UK Association for Family Therapy and Systemic Practice.

“Dar nimeni în cer nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite-n ea”. (Apocalipsa 5:3)

Cărțile stau înșirate pe rafturi în bibliotecă la fel cum stau morții în cimitire. Cartea se trezește la viață doar atunci când o mână o scoate de acolo și o deschide. Orice carte ascunde între copertele ei un mister...
...Ai devenit un palimpsest de texte suprapuse, învălmășite, uitate, care te-au preschimbat cu timpul în omul cel nou, acum mai bătrân, dar cam la fel de puțin înțelept, care ești acum. Devii cărțile pe care le-ai citit și mai ales, cele pe care le-ai uitat. Ești un fel de cimitir al tuturor literelor amestecate și ferecate între copertele cărților.

Dar ce te faci când pe masa ta stă o carte pecetluită, de lut, care nu poate fi cu nici un chip deschisă? Am primit într-o zi de la un prieten o astfel de carte. Fără vorbe și fără nici o explicație, doar cu sugestia: într-o zi, vei scrie ceva despre asta. De atunci încoace mut cartea închisă de colo-colo de pe o masă pe alta și mă uit la ea. Îmi vine s-o deschid, dar îmi amintesc că nu se poate. E pecetluită. O cântăresc în mână. Misterul ei e ferecat pe vecie în pământul din care e făcută. Uneori îmi zic: e un obiect de artă, o fi un semn. Alteori îmi pare vie. Mă uit la ea și ascult cum tace. Cum poți să vorbești despre ceva care tace? Despre ceva ce nu poate fi deschis, răsfoit?

Când nu mai poți face nimic de capul tău, când toate ideile ți se scurg din minte, cad în călcâie și calci pe ele, se cuvine să recurgi din nou la cărți. Undeva, poate se află ascuns un răspuns. Trebuie doar găsit. Cartea cea Mare, pagina 1758, Apocalipsa capitolul 5: “Cine oare este vrednic să deschidă cartea și să-i desfacă pecețile?” Iată răspunsul, care e de fapt o întrebare. Cartea de lut a lui Petru Leahu este la fel, o carte-întrebare. Răspunsul e suspendat tocmai în șerpuirea acestui semn al întrebării. Misterul, ascunsul nu se află înăuntrul ei, acolo e doar pământ, nu cuvinte. Răspunsul se află în afară, în acest obiect ce se cuvine contemplat, pipăit, mirosit, cântărit în palmă și mutat de pe o masă pe alta până la sfârșitul lumii tale de om. Atunci te vei face una cu cartea-întrebare fiindcă te vei întoarce la loc de unde ai plecat, înapoi în lut și țărână, așteptând învierea, în vecii vecilor, amin.

Cartea de lut a lui Petru Leahu, De Voicu Bojan