Impresii critice despre artista Eunice Gall

“Calmitatea” intrinsecă este spiritul artistei pe tot parcursul ei de creație și dezvălurire. Această calitate m-a surpins instant, înainte de a purcede spre orice analiză a operei sale. Echilibrul pe care îl evocă îmi dă senzația unei finalități complete, nevătămătoare. Peisajele sunt descrieri încheiate, orașele sunt populate până la limită, personajele ajung deodată la finele actului teatral impunându-și parcă unii altora această regulă a sincronizării. Faptul de finilatitate pe care artista îl sugerează mai în toate lucrările sale nu surâde nici pe departe privitorului ideea de a se abandona într-o lume sterilă a valorilor solide și orbitoare. Dimpotrivă, vizualizez această finalitate, nu ca pe o apocalipsă a lucrurilor, o împlinire sau sfărșit ci ca pe o geneză ideatică, ea pornește din ziua zero a creării eternității și se termină cu ziua a șaptea de reflecție asupra timpului definit. Este întradevăr nevătămător acest parcurs, deoarece spre deosebire de realitatea unei finalității, ea insuflă visul spre ea și o preface în cu totul altceva: un al început. Acest lucru se regăsește în toate lucrările artistei, această accedere spre complet, temele care care le cuprinde exemplifică poate cel mai bine noțiunea în sine: copacul, rădăcina, orașul, ceasul.

Deseori când privesc lucrările artistei Eunice Gall intru în această filozofie “de temut” a lumii din jur, a naturii și ființelor cum că sistemul de reglare a poveștilor este Absolutul. Desigur, putem vorbi de un simbolism prevalent în aceste lucrări, ele înfățișează de cele mai multe ori culmea sau apogeul ideii sau conceptului “îmbrobodit” de acuitatea unor detaliile infinite și reversibile. Orașul, care este o temă infiltrată în aproape toate lucrările de artă ale artistei nu apare ca un ambalaj perisabil, nu putem vorbi însă nici de construirea unei “cetăți eterne” ci mai degrabă de un țesut – labirint al umanității.

Ioana Gavrilovici

 

Loading...
Loading...
Loading...
Loading...